Importanta familiei si divortul

Viața noastră depinde foarte mult de senzaţiile şi impresiile trăite în anii copilăriei. Impactul anumitor experiențe îşi poate lăsa asupra noastră o amprentă puternică, care ne poate însoți pe întreg parcursul vieții, ca persoană. Din acest motiv, separarea părinților sau divorțul poate fi pentru copil o experiență traumatizantă cu atât mai mult cu cât însăşi părintii, ca şi adulti, întâmpină adesea dificultăți în a o gestiona pe cât de optim posibil pentru ei înşişi.

In orice etapă a dezvoltării copilului, familia constituie partea cea mai importantă a lumii lui interioare şi exterioare. În acţiunile şi cuvintele părinţilor se reflectă lumea ce se află în afara familiei, însăşi conceptul şi valorile familiei, însămânțându-se în inconştientul acestuia ceea ce ulterior se poate asimila conceptului de discernământ parental ca viitor părinte, la vârsta de adult a copilului. Acest lucru este posibil pentru că în sânul familiei copiii îşi însuşesc sistemul integrator al valorilor morale şi al idealurilor, tradiţiile culturale ale poporului şi ale mediului social. Experiențele copilăriei sunt cele care se conturează în reprezentarea copilului despre lume şi viață, printr-o atitudine de încredere sau o stare de anxietate, care pe termen lung pot avea ca şi consecințe, sentimente de anxietate şi vinovăție în relație cu persoanele față de care se ataşează mai mult, dificultăți de relaționare sau de angajare şi păstrare pe termen lung a relațiilor cu sexul opus, blocaj emoțional-afectiv, se aşteaptă la atitudini de respingere din partea partenerului şi rup fecvent relațiile cu persoanele de sex opus; există o mare probabilitate ca mariajul lor să se încheie printr-un divort timpuriu sau uneori sunt predispuşi la compromisuri de teama de a nu fi respinşi sau de a nu rămâne singuri/de a nu fi abandonați etc (patternuri relaționale şi paternale disfuncționale, labilitate emoțională etc.). Cercetările psihologice demonstrează că sentimentele care s-au format în copilărie deseori îl însoţesc pe om pe tot parcursul vieţii, imprimându-i un anumit tonus emoţional şi un stil propriu în relaţiile cu alţi oameni.

Interesul faţă de abordarea acestei probleme complexe a  fost determinat de faptul că divorțul sau separarea partenerilor conjugali devine din ce în ce mai mult o realitate obişnuită a vieții de familie a zilelor noastre, iar timpul a demonstrat că, in mare, consecințele sunt nefaste şi cu urmări pe termen lung, cu puternic impact asupra conceptului de familie şi perceptiei asupra unității familiale, cât şi percepției asupra menirii şi utilității conceptului de formare a unei familii, cu consecințe asupra natalității pe termen lung. In cadrul conceptului de exercitare a autorității parentale, custodia comună este un concept relativ nou introdus în Romania (1 octombrie 2011), un concept menit să rezolve o parte din consecințele nefaste ale exercitării autorității de tip monoparental de până la acea dată. Fiind un concept relativ nou, încă nu au fost observate şi cercetate modul particular în care a fost asimilat la nivel de percepție subiectivă individuală, felul în care este pus în practică de către părinți şi impactul pozitiv asupra copilului în Romania.

Prin noțiunea de custodie comună se înțeleg următoarele:

Custodia comună [1][2] (‘la garde conjointe în franceză[3] sau joint custody în engleză[4]), reprezintă o un raport juridic între părinți și copii concretizat printr-o sentința judecătorească sau printr-o tranzacția aprobată notarial prin care autoritatea părintească asupra unui copil este acordată ambilor părinți. În custodia comună ambii părinți sunt părinți custodieni și nici unul dintre părinți nu este părinte necustodian, cu alte cuvinte copilul are doi părinți custodieni. Problema custodiei minorilor se pune atât ca urmare a unui divorț în care sunt implicați minori cât și în cazul separării unor părinți necăsătoriți. Din punct de vedere practic autoritate părintească comună după divorț reprezentă în esență același lucru cu custodia comună[5][6]” https://ro.wikipedia.org/wiki/Custodie_comuna

Custodia comună legală este o modalitatea în care este implementată noțiunea de custodie comună în România[5]. Aceasta a intrat în vigoare începând de la data de 1 octombrie 2011 [6] odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil [7]. Textele legale relevante din punctul de vedere al custodiei comune sunt articolele 396 – 404 ale noului cod civil.[8]. În România legislația prevede prin articolul 400 din noul cod civil că instanța este obligată să stabilească explicit locuința copilului la unul dintre părinți, ceea ce este echivalent cu un aranjament de tip custodie comună legală. Totuși, prin înțelegerea părților se poate opta și pentru un aranjament de tip custodie comună fizică care ar implica faptul că minorul va locui un timp relativ egal cu fiecare dintre cei doi părinți, aranjament pe care părinții pot să îl perfecteze la notar (în cazul divorțului pe cale notarială) sau pot să îl supună aprobării instanței de tutelă (în cazul divorțului judiciar).” https://ro.wikipedia.org/wiki/Custodie_comună_legală

Alienarea parentala, ca o consecinta a abuzului  asupra copilului

Scopul scuza mijloacele ajunge sa fie inconstient sau deliberat folosit din ce in ce mai des in situatii de divort. Si chiar daca intentiile subiectiv par sa fie dintre cele mai nobile, totusi reusim in astfel de momente, ca parinti, sa abuzam de copii nostri, crezand ca ii protejam de monstrul de langa noi, esuand in a il proteja de monstrul din noi. Stiu ca multi, citind randurile de mai sus, veti ramane intrigati, ba chiar iritati de abordarea avuta, insa ea este necesara pentru a ne trezi din somnul razbunarii unul pe celalalt in cazul unora dintre noi, atunci cand ne separam de partener sau partenera.

Sunt cazuri in care, din nevoia gresit inteleasa de a ne proteja copii, ii indoctrinam impotriva celuilalt parinte, cream aliante, sadim samanta urii fata de celalalt parinte si samanata razbunarii/pedepsirii, fara sa ne gandim la consecintele pe termen lung si pe termen scurt.

Cei care au facut acest lucru, stiu la ce ma refer.

Este bine de stiut ca efectele actiunilor noastre asupra copiilor nostri se vad si se resimt in timp atat asupra relatiei noastre cu ei, in calitate de parinti, cat si asupra lui ca om si persoana in relatie cu lumea inconjuratoare si “definitiile” lui ca individ, viitor partener sau viitoare partenera, a lui ca viitor parinte.

Ce inseamna ca devenim abuzivi in relatie cu copii nostri fara o intentie, uneori chiar din dorinta gresit inteleasa de a il proteja de celalalt parinte?

Sunt parinti care isi doresc aliati, care doresc sa minimizeze propria pierdere a relatiei avute, prin compensarea acelei pierderi cu o relatie stransa, unica si speciala cu copilul rezultat din relatia pierduta: probarea loialitatii. Dezamagirea si suferinta generate de pierdere ne pot determina sa extindem suferinta si in sfera relatiei copil-parinte. Nevoia (defectuos inteleasa) de a ne proteja copilul cu orice pret de partenerul sau partenera care ne-a abandonat sau parasit, ne poate determina sa luam decizii pe care unii dintre noi le credem drepte.

Ce fel de decizii se iau in astfel de momente?

Datorita faptului ca dorim sa punem capat trecutului si dorim sa luam distanta de cel sau cea care ne-a ranit, incercam sa minimizam la maximum contactul cu acea persoana. Ori de cate ori suna sau incearca sa comunice in vreun fel, vocea si prezenta/vecinatatea pentru unii dintre noi devin chinuitoare, chiar agonizante si dorim sa nu mai existe, sa dispara persoana respectiva, chiar daca rational stim ca acest lucru este mai putin posibil. Constient sau nu, premeditat sau nu, in calitatea de parinte rezident sau nonrezident, in calitatea si dreptul unora de mama sau tata, incepem sa vorbim urat despre cealalta persoana direct copilului sau indirect, expunand copilul la o constanta campanie denigrare a parintelui absent; in prezenta copilului, incepem sa ne plangem de cat de mult rau ne-a facut sau ne face persoana respectiva sau de cat de nedreapta a fost cu noi si copilul etc. Acestea sunt momentele in care, intentionat sau nu, ii transmitem copilului ca trebuie sa aleaga intre unul si celalalt dintre parinti. Acestea sunt momentele in care copii nostrii ne devin confesori, salvatori, aliati in planurile noastre. Acestea sunt momentele in care apare fenomenul de alienare parentala, cand copilul ajunge isi denigreze si sa isi respinga propriul parinte fara a aduce argumente specifice capacitatii sale de intelegere si reprezentare, ci “citate” din discursul parintelui sau persoanelor. A pune sa aleaga un copil intre mama si tata, in termeni gravi, autoritari, categorici de genul “tu cu cine tii/esti” inseamna adesea a il forta pe copil spre a alege intre mana lui dreapta si stanga pe care sa o pastreze. A face afirmaţii care induc copilului teamă, neplăcere sau îl fac să critice părintele înstrăinat, a avea o serie de comportamente menite de a îndepărta părintele din viaţa copilului, inseamna a incerca sa “ucizi” nevoia naturala a copilului de ambii parinti. Astfel cultivi la copilul tau sau insamantezi in copilul tau conflictul de loialitate, scindarea, disocierea de ceea ce isi doreste si are nevoie cu adevarat. Copilul, in astfel de contexte, se simte obligat sa isi salveze si sa isi protejeze unul dintre parinti in defavoarea celuilalt, trecand sau ignorand ceea ce isi doreste pentru el. Daca ati intreba un specialist ce si-ar dori un copil in astfel de momente daca ar putea sa aleaga cu adevarat, v-ar spune ca un copil isi doreste in primul rand ca acel divort, acea separare sa nu fi existat, ca “mami si tati sa fie impreuna”, “sa fie din nou ca inainte”. In al doilea rand si-ar dori sa nu mai existe conflict, sa nu mai existe cearta si totul sa fie bine, “imi doresc ca mami si tati sa se inteleaga”. Iar in al treilea rand, un copil isi doreste din nou o familie (“aceeasi sau alta, dar o familie in care sa fim fericiti”).

Atentie! Pot fi parinti care cu adevarat sunt abuzivi cu copii lor si calitatea lor de parinti poate fi pusa sub semnul intrebarii, insa va reamintim ca exista organe abilitate in masura sa ateste si sa intervina in astfel de situatii spre o solutionare adecvata. Cautati sa evitati in a va face dreptate singuri! Un prim pas il constituie sesizarea organelor abilitate in acest sens si efectuarea unei expertizari psihologice a copilului si climatului familial, in paralel cu initierea sedintelor de consiliere individuala a copilului si/sau sedintelor de consiliere parentala, in functie de caz.

Copiii invata ceea ce traiesc!

Copiii invata ceea ce traiesc. Educatia care insufla valori

Autor:Dorothy Law Nolte, Rachel Harris

Editura:Humanitas, 2007

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne.
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi.
Dacă trăiesc în teama, copiii învaţă să fie anxioşi.
Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea.
Dacă trăiesc înconjurati de ridicol, copiii învaţă să fie timizi.
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia.
Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi.
Dacă trăiesc în incurajare, copiii învaţă să fie încrezători.
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea.
Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea.
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă sa iubească.
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine.
Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel.
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă generozitatea.
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr.
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi.
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul.
Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aiba încredere în ei şi ceilalti.
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e placut să traieşti pe lume.

Helping kids with parental divorce or separation

http://www.changeville.ca/#/helping-bc-kids-with-parental-divorce-or-separation

The  possible  personality  disorder  traits  of  the  pathological  parent  that  are  displayed  in  the   symptom  presentation  of  the  child  include  the  following:

DSM-­IV  TR  Borderline  Criterion  2:    “A  pattern  of  unstable  and  intense  interpersonal   relationships  characterized  by  alternating  between  extremes  of  idealization  and   devaluation”     (Childress:  the  child  perceives  the  narcissistic-­‐pathological  parent  as  the  “all-­‐good”   idealized  parent  and  the  normal-­‐healthy  rejected-­‐abandoned  parent  as  the  “all  bad”   devalued  parent.    The  child  displays  extreme,  black-­‐and-­‐white,  thinking)

DSM -­IV  TR  Narcissistic  Criterion  7:    “Lacks  empathy,  is  unwilling  to  recognize  or   identify  with  the  feelings  and  needs  of  others”   (Childress:  the  child  shows  a  surprisingly  callous  disregard  for  the  feelings  of  the   targeted  rejected-­‐abandoned  parent)

DSM -­IV  TR  Narcissistic  Criterion  5:  “Has  a  sense  of  entitlement,  i.e.,  unreasonable   expectations  of  especially  favorable  treatment  or  automatic  compliance  with  his  or  her  expectations”

(Childress:  the  child  has  an  expectation  of  special  treatment  from  the  targeted   rejected-­‐abandoned  parent,  and  will  retaliate  toward  the  rejected-­‐abandoned   parent  if  these  entitlement  expectations  are  not  met.    The  child  uses  the  failure  by   the  targeted  rejected-­‐abandoned  parent  to  meet  these  entitlement  expectations  as   justification  for  the  child’s  rejection-­‐abandonment  of  that  parent)

DSM -­IV  TR  Narcissistic  Criterion  1:    “Has  a  grandiose  sense  of  self-­‐importance”   (Childress:  the  child  sits  in  judgment  of  the  targeted  rejected-­‐abandoned  parent,  and   judges  that  parent  to  be  inadequate  as  a  person.    This  represents  an  inversion  of  the   normal  parent-­‐child  hierarchy  in  normal  family  processes,  in  which  parents  judge   children’s  behavior  as  appropriate  or  inappropriate  and  take  suitable  supportive  or   corrective  parental  action)

DSM -­IV  TR  Borderline  Criterion  8:  “Inappropriate,  intense  anger  or  difficulty   controlling  anger  (e.g.,  frequent  displays  of  temper,  constant  anger,  recurrent  physical   fights)”   (Childress:  the  child  is  verbally  abusive  toward  the  targeted  rejected-­‐abandoned   parent  that  “takes  the  form  of  oral  vituperation  and  argumentativeness.    This  may   be  seen  in  a  flow  of  irrational  and  caustic  comments  in  which  [the  targeted  rejected-­‐ abandoned  parent  is]  upbraided  and  denounced  as  stupid  and  beneath  contempt”)

DSM -­IV  TR  Borderline  Criterion  6:    “Affective  instability  due  to  a  marked  reactivity  of  mood  (e.g.,  intense  episodic  dysphoria,  irritability,  or  anxiety  usually  lasting  a  few  hours  and  on ly  rarely  more  than  a  few  days)”   (Childress:  the  child  may  display  intense  episodic  anxiety  (or  sadness,  or  anger)  at   the  scheduled  transfer  of  visitation-­‐custody  to  the  targeted  rejected-­‐abandoned   parent)

DSM -­IV  TR  Paranoid  Criterion  1:    “Suspects,  without  sufficient  basis,  that  others  are   exploiting,  harming,  or  deceiving  him  or  her”   (Childress:  the  child  reports  that  the  targeted  rejected-­‐abandoned  parent  is  abusive   in  some  way.    The  specifics  are  typically  vague  or  superficial  and  are  not  compelling,   reflecting  the  paranoid  origins  of  the  belief,  i.e.,  “without  sufficient  basis”)

DSM -­IV  TR  Paranoid  Criterion  5:    “Persistently  bears  grudges,  i.e.,  is  unforgiving  of   insults,  injuries,  or  slights”   (Childress:  the  child  staunchly  and  inflexibly  maintains  grudges  against  the  targeted   rejected-­‐abandoned  parent,  and  is  entirely  and  inflexibly  unforgiving  regarding   what  the  child  perceives  as  past  wrongs  done  by  the  targeted  rejected-­‐abandoned   parent.  This  process  includes  the  grandiose  judgment  by  the  child  of  the  rejected-­‐ abandoned  parent  as  fundamentally  inadequate  as  parent,  for  which  the  child  then   expresses  a  continued  righteous  justification  for  retaliating  toward  the  judged parental failure)

DSM-­IV  TR  Paranoid  Criterion  3:    “Is  reluctant  to  confide  in  others  because  of   unwarranted  fear  that  the  information  will  be  used  maliciously  against  him  or  her”   (Childress:  the  child  withholds  self-­‐disclosures  from  the  targeted  rejected-­‐ abandoned  parent.  The  child  may  not  engage  in  normal-­‐range  reporting  on  daily   events  or  disclose  to  the  targeted  rejected-­‐abandoned  parent  regarding  school   events  or  extracurricular  activities  and  interests)

DSM -­IV  TR  Paranoid  Criterion  4:    “Reads  hidden  demeaning  or  threatening  meanings   into  benign  remarks  or  events”   (Childress:  the  child  quickly  over-­‐reacts  to  perceived  slights  from  the  targeted   rejected-­‐abandoned  parent,  and  may  become  excessively  angry,  evidenced  in   “arrogant  grandiosity  characterized  by  verbal  attacks  and  bombast”  and  “a  flow  of   irrational  and  caustic  comments  in  which  upbraided and denounced as stupid and beneath contempt)

Dispoziţia nr. 2/2016 pentru recunoaşterea fenomenului alienării parentale

Dispoziţia nr. 2/2016 pentru recunoaşterea fenomenului alienării parentale/părinteşti şi prevederilor Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale, încheiat între Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună

În temeiul dispoziţiilor art. 51 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2005pe baza prevederilor din Manualul de Diagnostic şi Statistică al Tulburărilor Mentale, a cincea ediţie, abreviat DSM-5, utilizat atât de către medicii psihiatri, cât şi de către psihologi, în care se recunosc psihodiagnosticele de abuz psihologic asupra copilului şi copil afectat de stresul relaţiei dintre părinţi, având în vedere practica de specialitate din domeniul expertizei psihologice judiciare, care a relevat identificarea în rapoartele de expertiză psihologică judiciară a fenomenului alienării parentale/părinteşti, recunoscute de către instanţele de judecată din România, încheierea primului Protocol privind recunoaşterea alienării parentale/părinteşti, încheiat în România de către Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună la data de 1 februarie 2016, precum şi punctul de vedere al specialiştilor din cadrul Institutului de Psihologie Judiciară, preşedintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România d i s p u n e:

Art. 1.

(1) Se recunoaşte fenomenul alienării parentale/părinteşti ca formă de abuz psihologic (emoţional) sever asupra copilului, constând în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia alienării (înstrăinării) copilului de către celălalt părinte.

(2) Se recunosc prevederile Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale, încheiat de către Institutul de Psihologie Judiciară, în calitate de furnizor de formare profesională complementară în domeniul expertizei psihologice judiciare, avizat profesional de către Colegiul Psihologilor din România şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună la data de 1 februarie 2016.

(3) Se recunoaşte necesitatea formării profesionale continue a psihologilor în domeniul alienării parentale/părinteşti, precum şi în domeniul expertizei psihologice a copilului abuzat/neglijat, aceasta fiind realizată în vederea cunoaşterii şi promovării interesului superior al copilului.

Art. 2.

Prezenta dispoziţie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România,
Mihai Aniţei

Bucureşti, 12 februarie 2016.

Educatie juridica pentru parinti divortati

Cu multumiri, dnului judecator Cristi Danilet

Decizie ISTORICĂ în favoarea copiilor: Toţi părinţii divorţaţi sunt vizaţi

A. Dumitrescu, Redactor

abuz-copii
Monitorul Oficial a publicat joi o decizie istorica – recunoasterea alienarii parintesti ca forma de abuz emotional. Este o premiera in Romania si va contribui la mai buna protejare a copiilor de posibile traume emotionale.

“De acum inainte, acel părinte divorţat căruia i s-a acordat custodia copilului are toate şansele să o piardă sau să i se reducă timpul de acces la copil dacă îl va educa astfel încât să îl urască sau să îl evite pe celălalt părinte, necustodian.

Bun venit, aşadar, în civilizaţie, unde părinţii au drepturi şi obligaţii egale asupra copilului, indiferent de genul lor sau sexul copilului, şi asta chiar dacă părinţii sunt separaţi. O civilizaţie unde copilul are doi părinţi, chiar dacă sunt divorţaţi. O lume în care copilul este considerat nu un lucru ce trebuie partajat exclusiv între părinţi, ci o fiinţă omenească”, a explicat judecatorul Cristi Danilet pe pagina sa de Facebook.

Eysenck’s Personality Inventory (EPI) (Extroversion/Introversion)

The Eysenck Personality Inventory (EPI) measures two pervasive, independent dimensions of personality, Extraversion-Introversion and Neuroticism-Stability, which account for most of the variance in the personality domain. Each form contains 57 “Yes-No” items with no repetition of items. The inclusion of a falsification scale provides for the detection of response distortion. The traits measured are Extraversion-Introversion and Neuroticism.

Copii si divortul parintilor

Cand exista copii, situatia poate deveni si mai dramatica, generand victime fara voie.  Efectele conflictelor dintre parinti asupra psihicului unui copil pot fi devastatoare, insa de multe ori ele nu sunt realizate de parinti, care, in febra starii nervoase in care sunt, uita ca au niste spectatori pe care ii ranesc amandoi. Lumea copiilor este mult prea diferita de cea a adultilor, de aceea pentru un copil este greu sa inteleaga ca, in familie, pot aparea si discutii conflictuale. De aceea, este indicat ca divergentele legate de familie sa nu implice participarea copiilor.

Psihologii sfatuiesc deseori parintii sa nu cada in capcana unor certuri “impartite” cu copiii pe motiv ca ei trebuie sa fie acolo sa vada ce se intampla, ca doar fac parte din familie. Un adult  poate percepe o astfel de situatie conflictuala cu impartialitate, insa un copil nu va putea face asta. Spectatori pasivi la rautatile spuse de parinti, ei primesc in plin rautatile si efectele vorbelor spuse la nervi de ambii parinti. Ei nu pot fi impartiali. Ei isi iubesc parintii (si pe mami si pe tati) si nu vor intelege de ce au ajuns sa se certe din orice si sa strige unul la celalalt. Se vor simti neajutorati, ignorati, inexistenti, rai, si chiar amenintati de tipetele, privirile dusmanoase si replicile usturatoare dintre parinti.
Neintelegand cu adevarat ce se petrece vor crede ca este cumva vina lor si ca parintii lor se cearta pentru ca nu se mai iubesc sau, cel mai rau, nu ii mai iubesc pe ei.

Pentru a evita certurile in fata copiilor, este nevoie de maturitate si de dorinta de a crea copiilor un spatiu familial adaptat nevoilor lor. In situatia in care copiii au fost nevoiti sa participe la o disputa in familie, ambii parinti ar trebui sa discute cu ei si sa le explice ca in viata de adult pot aparea anumite probleme. Afectiunea este cea mai importanta in aceasta situatie. Insa, nu este vorba de afectiunea unui singur parinte… pentru a-i face pe cei mici sa inteleaga o situatie conflictuala, este nevoie de ambii parinti. Copiii au nevoie de siguranta si de certitudinea ca fac parte dintr-o familie unita. Este demonstrat stiintific ca marea majoritate a copiilor care nu au avut parte de liniste in familie se pot confrunta la varsta maturitatii cu probleme de relationare, atasament sau angajament in relatii de lunga durata si implicit de comportament, la care se  adauga incapacitatea de a se adapta in societate