De ce nu se ține cont exclusiv de punctul de vedere al minorului în cadrul unei expertize psihologice, atunci când sunt excluse orice formă de abuz din partea părintelui respins?
În cadrul unei expertize psihologice sau judiciare, punctul de vedere al minorului reprezintă un element esențial, dar nu singurul aspect luat în considerare.
Enumerez mai jos cateva dintre principalele motive pentru care opiniile expertului psiholog nu se bazează exclusiv pe opinia copilului, atunci când nu există indicii de abuz:
- Vârsta și nivelul de maturitate al copilului: Capacitatea copilului de a exprima opinii și de a înțelege pe deplin consecințele deciziilor sale variază în funcție de vârstă și nivelul de dezvoltare emoțională și cognitivă. Copiii mici pot fi influențați de factori externi (de exemplu, preferințe momentane, afecțiune condiționată, loialitate față de unul dintre părinți).
- Impactul factorilor emoționali și contextuali: În situațiile de separare parentală, este frecvent ca minorii să internalizeze conflictele dintre părinți, ceea ce poate afecta obiectivitatea punctului lor de vedere. Fenomene precum alienarea parentală sau influența emoțională indirectă pot determina copilul să respingă un părinte, chiar și fără motive întemeiate.
- Drepturile fundamentale ale copilului: Conform legislației internaționale și naționale (de exemplu, Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului), copilul are dreptul la menținerea relațiilor cu ambii părinți, exceptând cazurile de abuz sau neglijare gravă. Acest principiu presupune că interesul superior al copilului implică evaluarea relațiilor și nu se limitează la preferințele exprimate de copil.
- Rolul expertului în protejarea interesului superior al copilului: Expertul are obligația să analizeze dintr-o perspectivă obiectivă și complexă relația dintre copil și ambii părinți, ținând cont de dinamica familială și impactul pe termen lung al deciziilor luate. Opinia copilului este completată de observații, teste psihologice, interviuri și analiza contextului familial, pentru a se evita concluzii bazate pe percepții subiective sau temporare.
- Promovarea unui echilibru sănătos în relațiile copilului: Respingerea unui părinte, fără motive întemeiate (ex. abuz), poate să afecteze dezvoltarea emoțională și psihologică a copilului. Menținerea unei legături echilibrate cu ambii părinți este crucială pentru stabilitatea și bunăstarea acestuia.
Concluzie: Deși punctul de vedere al minorului este ascultat și analizat cu atenție, deciziile nu se bazează exclusiv pe acesta.
Expertiza urmărește să protejeze interesul superior al copilului printr-o evaluare detaliată și complexă, care să reflecte nevoile și drepturile copilului pe termen lung.
Dezvoltarea cognitivă și emoțională a copilului Jean Piaget, unul dintre pionierii studiului dezvoltării cognitive, a evidențiat faptul că judecata morală și capacitatea de a analiza situații complexe se dezvoltă gradual. Copiii, în special sub 12 ani, tind să vadă lucrurile într-un mod concret și simplist, ceea ce le limitează capacitatea de a înțelege pe deplin consecințele deciziilor lor. Teoria Erik Erikson despre dezvoltarea psihosocială arată că, în copilărie, nevoia de securitate emoțională poate prevala asupra obiectivității. Un copil poate respinge un părinte doar pentru că relația cu acesta este mai puțin constantă sau mai puțin afectivă în aparență, chiar dacă nu există motive serioase de îngrijorare. Bruce D. Perry, expert în neurobiologie, a arătat că stresul toxic (precum cel generat de conflictele între părinți) poate altera răspunsurile emoționale și sociale ale copilului, amplificând loialitatea față de unul dintre părinți în detrimentul celuilalt. Studiile longitudinale realizate de Kelly și Emery (2003) privind divorțul și efectele asupra copiilor arată că preferințele copiilor, deși importante, sunt adesea influențate de factori contextuali, cum ar fi:
- Loialitatea față de părintele considerat principalul furnizor de afecțiune.
- Teamă de respingere sau de conflict.
Conform acestor studii, limitarea contactului cu un părinte, în absența abuzului sau a altor probleme grave, poate duce la resentimente și probleme de atașament în relațiile viitoare ale copilului. Conform principiilor enunțate de APA (American Psychological Association), interesul superior al copilului implică o evaluare echilibrată a nevoilor sale emoționale, sociale și psihologice. Acest interes nu poate fi determinat exclusiv pe baza dorințelor exprimate de copil, ci necesită o analiză holistică, care să includă:
- Calitatea relațiilor cu ambii părinți.
- Nivelul de sprijin emoțional și securitate oferit de fiecare părinte.
- Impactul pe termen lung al deciziilor asupra dezvoltării copilului.
